ROMANIAN KUKAI. COMENTARII PENTRU LUNA DECEMBRIE 2009

Am citit destul de dezamăgit recolta lunii decembrie. Poeţii nu sunt întotdeauna inspiraţi, probabil că iarna îi predispune la un fel de melancolie improprie unui poem ironic/paradoxal precum haiku-ul.

Mai apare o problemă, folosirea cuvântului sezonal. Este un element esenţial în haiku-ul în formă clasică, mai ales atunci când nu vrei s-o faci pe modernistul, adică faci încercarea să eviţi o capcană periculoasă, despre care ştii că îţi va aduce numai necazuri.

Cuvântul sezonal (kigo) propus este un substantiv comun, SANIE, cum a mai fost COJOC, sau vor mai putea fi MANUŞĂ, PATINA/PATINAJ, AVALANŞĂ, FULAR, SCHIOR/SCHI şi altele. Parcurgând toate textele propuse de participanţii la concurs, am constatat cu câtă dificultate a fost trecută proba cuvântului sezonal, aşa încât toate poemele au avut de suferit. Să ne lămurim în ce sens.

Poetul german Heinrich Heine(1797-1856) a scris în Scrisori pe scena franceză, 1837: "Nimic nu este mai inutil decât să faci teorii despre muzică. Fără îndoială că există legi, legi matematice stricte, dar aceste legi nu sunt muzica însăşi, ci numai condiţiile ei. Esenţa muzicii este revelaţia.” Da, Heinrich Heine are dreptate, dar compozitorul/muzicianul/poetul trebuie întâi şi întâi să-şi cunoască legile profesiunii, revelaţia apare odată cu respectarea inefabilă a regulilor interioare ale muzicii/poeziei. Mozart este obligat să cunoască legile armoniei, abia apoi îşi poate permite să compună, ba mai mult, să încalce regulile armoniei şi să impună altele noi, aşa cum, de altfel, a făcut-o cu deplin succes.

Ce am observat în cazul textelor propuse pentru concurs? Autorii/poeţii nu prea cunosc regulile specifice ale profesiunii, chestiune pe care o scot din nou în evidenţă. Iată un exemplu, şi voi mai reveni cu multe altele:

Zăpezi prea târzii –
bătrân mângâind talpa
saniei de lemn (35)

Cuvântul sezonal impus de concurs este SANIE. În versul întâi apare un alt kigo, ZAPADĂ (în cazul de mai sus la numărul plural), ceea ce reprezintă o libertate în plus din partea poetului, tocmai pentru că a apărut dificultatea, obstacolul în folosirea corectă a regulei cuvântului sezonal. Iată alte exemple de dublare a cuvântului sezonal ,(voi folosi parantezele):

(Avalanşă)-n munţi –
cu clinchet lin de zurgălăi
trece (sania) (37)

Cunosc numele autorului, pentru că mi-a expediat textul prin e-mail. Poemul are calităţi, de-ar fi să mă gândesc numai la antiteza dintre zgomotul avalanşei şi clinchetul clopoţeilor. Nu înţeleg de ce apare epitetul "lin”, care lungeşte versul al doilea exact cu o silabă inutilă, dar două kigo deranjează atunci când unul este de ajuns într-o specie literară celebră tocmai prin sobrietate.

Mai departe:

(Luptă cu bulgări) –
(sănii) abandonate-n
vârful dealului (47)

Este un text plin de mişcare, sugestiv, dar de ce două kigo?

Prima (ninsoare) –
(sania) cu tălpile
ruginite (14)

*
(Sania)-i gata –
copilul cu ochii pe geam
şi nici un (fulg)(6)

*
Lacul (îngheţat) –
pe urmele (saniei)
steaua polară (30)

Un poem frumos, cu toate că schema este clasică, numai câteva cuvinte diferă.

Schema se repetă în textul următor, la fel, erorile (două kigo, două complemente de loc):

Încă un ajun –
cu (sania) prin (nămeţi)
pe urma stelei (48)

Dublarea complementele circumstanţiale de loc strică orice efect poetic: Sănii sus pe deal/ şi lanterne aprinse – mama cu-o nuia (5), Sanie pe drum – vinul fiert aşteaptă/ drumeţii la han (3).

Citez texte pleonastice în mod jenant, eroare de care nu vrem să ne ferim: Pe drum de (iarnă)/ un cal şi o (sanie) – dor de (derdeluş) (1), (Iarnă) fără (nea) – (sania) cu zurgălăi/ doar vis de copil (13), Seară pe deal – caut prin (gerul iernii)/ drum de (sanie) (33).

Să trecem la lucruri mai vesele. Iată un micropoem frumos, fără pretenţii de a respecta poetica haiku-ului.

Mi-aminteşte o
sanie cu zurgălăi
copilăria (2)


Kigo SANIE nu este dublat, deci se poate.

Acest text este splendid, cel mai corect şi frumos din concurs, cu toate că voi schimba “adulmecă” în “adulmecând”:

Printre ruine –
câinele adulmecând
urma saniei (16)

Textul următor are calităţi de haiku, dar inabilitatea este prea evidentă:

Stele tăcute –
pe dealul pustiu numai
urme de sănii (37)

O altă formă ar fi fost mult mai aproape de exigenţele haiku-ului:

O stea în amurg/sau/Stea în scăpătat –
pe dealul pustiu numai
urme de sănii

Încă un text, care, îmbunătăţit, ar deveni excelent:

Clopoţei de-argint –
săniile cu vrăjile
adolescenţei (4)

De ce aşa, când se poate mult mai bine:

Clopoţel de-argint –
Sanie cu vrăjile
Copilăriei

Eu nu am nimic de reproşat viziunii/revelaţiei autorului, dar, totuşi, una este sania copilăriei şi alta sania adolescenţei.

Dacă aş premia vreun text, prefer pe acestea din urmă, inclusiv numărul 47, cu toate că are două kigo, dar apar compensaţii în alte calităţi.

În estetica haiku-ului clasic se vorbeşte mult despre kigo multiplu, două, rareori trei, dar situaţiile sunt impuse de context, iar nu de inabilitate.

Prin simplitate, acest text este frumos, chiar dacă relativ reuşit, eu îl prefer, cu toate cele de mai sus:

Copii râzând –
încă o sanie
în troian (28)

Transcriu o strofă din poemul “Fata bătrână” de Magda Isanos. Tot aşa de bine m-aş putea referi la orice alt text, care nu are obligativitatea de a folosi cuvântul sezonal:

“Cântecul încă necântat al vieţii
s-a stins în pieptul ei sub multe şaluri,
şi ea visează munţi ca-n basme, baluri
şi sănii zvelte străbătând nămeţii.”

Pentru că este un text occidental, compus cu respectul altor arte poetice decât cele oriental/nipone, adică în lipsa conceptului de “kigo”, poeta nu are probleme în a folosi în acelaşi context SANIE şi NĂMEŢI, ba mai mult, nu cade în eroarea pleonasmului, dacă ar fi spus:

Cântecul încă neuitat al iernii
……………………………….
Şi sănii zvelte străbătând nămeţii.

Pentru că sunt specii literare speciale, tanka, haiku, renku respectă unele reguli estetice de bază ale artelor poetice orientale, aşadar trebuie (sensul lui “must” englezesc) să ne însuşim aceste reguli, cu tot riscul de a-l contrazice pe Heinrich Heine. Pentru un japonez este cu totul normal să respecte ceea ce învaţă la şcoală, aşadar va compune haiku obligatoriu cu formula kigo plus 5,7,5 silabe. Pntru un occidental, va compune cu ritm, metaforă, rimă, strofă sau altfel, în orice caz, în panoplia de reguli deja stabilite. Revelaţia abia urmează.

Am căutat, din curiozitate, prin propriile mele caiete, să văd cum m-am descurcat, pe când îmi însuşeam artele literare orientale.

Am găsit două tanka:

Din Laponia
cu renii şi sania
în jurul lumii –
de-ajuns un an de muncă
pentru-o singură noapte

*
Reamintindu-mi
sania în sunetul
clopoţeilor –
deschid fascinat cartea
cu poeme de-Esenin

Controlez poemele, sunt corect compuse. Caut câteva “haiku”, e greu de găsit printre atâtea pagini mâzgălite pe apucate, mai ales cu creionul:

Râde-un clopoţel –
sanie dintr-un poem
de altă dată
*
Pentru o noapte –
doar o sanie cu reni
deasupra lumii
*
Cu radiera –
de neşters dintre-amintiri
prima sanie
*
Pentru o noapte –
sanie cu reni dând
ocol cerului
*
Numai sania
fetelor se răstoarnă –
de neînţeles

Acest ultim text este un micropoem. Am fost destul de atent când le-am compus, nu am repetat kigo.

În alt poem, SANIE nu este kigo de iarnă, altcineva îşi asumă acest rol:

Primul ghiocel –
ascund cât mai repede
sania în pod

Adaptând o zicală veche, poezia este meserie grea, trebuie să te ţii de ea. Albert Camus mă trage de mânecă şi mă roagă să-i consemnez o observaţie de om care a pendulat cu voluptate între Franţa şi soarele alb din nordul Africii: “În profunzimile iernii am învăţat, în sfârşit, că în mine zace o invincibilă vară”; aşadar, în încheiere, un haiku în consecinţă:

Sanie
în pod –
vară