Cuvântul sezonal (KIGO) propus şi acceptat pentru luna octombrie este „castană” . Acest cuvânt sezonal sugerează într-un haiku numele anotimpului. Atrag atenţia că numele arborelui „castan” nu este cuvânt sezonal, deci pate fi folosit pentru orice anotimp. După unii teoreticieni şi poeţi practicieni, numele arborilor ca atare, stejar, brad, alun, etc, este, în poezie, simbol al naturii, deci s-ar încadra, totuşi, printre cuvintele sezonale (kigo) la categoria „anul întreg”, ca un fel de al cincilea anotimp.
În cazul nostru particular, o dată ce anotimpul TOAMNA este sugerat prin „castană”, următoarele şapte cuvinte sunt interzise din contextul aceluiaşi haiku: toamnă, septembrie/răpciune, octombrie/brumărel, noiembrie/brumar. În caz de folosire, incompatibilitatea devine pleonastică, iar textul îşi pierde valoarea de haiku. În cazul cel mai rău, se poate dubla cuvântul sezonal prin alt kigo, cum ar fi crizantemă, zloată, brumă, gogoşar, funie de ceapă, etc, dar nu se recomandă decât în cazuri excepţionale, deoarece cele 17 silabe sunt un spaţiu prea strâmt pentru a fi pierdut inutil, nemailăsând loc altor elemente absolut obligatorii (ce?, unde?, când?, mai ales cel dintâi este în mare suferinţă în haiku-l românesc).
Aş recomanda maestrului Corneliu Atanasiu să difuzeze pe internet eseul-prefaţă la antologia sezonală de haiku şi micropoeme româneşti STÂLPI DE FELINAR, eseu care explică un concept nou pentru poezia noastră, conceptul de KIGO. Zadarnic propunem poeţilor să scrie folosind cuvântul sezonal, dacă partea teoretică nu este cunoscută. În Japonia, cultura de origine a haiku-ului, aceste lucruri se studiază, intuitiv, la grădiniţă, apoi, teoretic, la lecţiile de teorie literară din restul anilor de şcoală. Noi trebuie să suplinim această lipsă prin studiu individual, de autodidacţi.
La concursul lunii octombrie au fost înscrise 57 de texte. Ar fi inutil să analizez sensul fiecărui poem, cum am observat în alte comentarii generoase, ci voi încerca să selectez numai acele propuneri cu virtuţi de haiku, recomandând autorilor să reflecteze şi să se iniţieze cât mai bine în această specie literară extrem de pretenţioasă şi de dificil de scris, în ciuda celor 17 silabe canonice. Haiku-ul are o structură de adâncime, nicidecum una de suprafaţă, aşa că trebuie să fii un bun cunoscător şi, mai ales, un practician cu foarte multă experienţă pentru a compune un haiku reuşit. În caz contrar, se îngroaşă numărul textelor ratate prin lipsă de iniţiere, ceea ce se observă imediat de către un cunoscător.
Sunt mai multe texte construite eronat, dar transcriu numai două exemple, unde cuvântul sezonal „castană” este dublat inutil printr-un pleonasm. Voi pune în paranteză cuvintul sezonal şi dublura lui inutilă:
Ploaie de (toamnă) –
copiii străzii-adună
(castane)(Monica Trif)
*
Fluture alb din
zbor oprit pe-o (castană) –
idilă de (toamnă)(Tania Nicolescu)
În al doilea exemplu, „din zbor” este redundant, deci o adăugare fără alt scop decât de a completa numărul de silabe.
Pe lângă erorile de mai sus, kiregi (linia de pauză/cezura)din următorul text este inutilă, deoarece ultimul vers alcătuieşte de fapt complementul direct gramatical al primelor două versuri, iar terţina nu este haiku, ci, în cazul cel mai bun, poate fi folosită drept introducere,(strofa de sus), dintr-o tanka.
Chiar şi viermele
savurează (toamna) (-)
(castane) găurite (Ada Ghika)
Urmează un exemplu interesant pentru o anumită demonstraţie:
Lângă troiţă
castanu-nflorit din nou –
nici un trecător (G.G.G.)
„Castanul” nu are virtuţi sezonale, dar „castanul înflorit” este kigo de primăvară. Poemul poate fi luat în palmares pentru o premiere, are multiple sensuri, dar concursul nostru are subiect obligatoriu un kigo de toamnă. Poemul a nimerit în aici din întâmplare şi din nebăgare de seamă, dar este reuşit, repet acest fapt, iar autorul nepremiat merită felicitări.
Încă un caz:
Şir(uri) de castani
în concert de percuţie –
opera toamnei (Mariko-san)
„Castani” nu este cuvânt sezonal în acest context, deci nu intră în conflict cu „toamnă”, până aici este bine. „Opera toamnei” este metaforă sau nu? În sensul concret al versului, nu. Totuşi, sunt oarecum în dubiu, dar apreciez textul.
O clipă soarele –
căderea castanelor
netulburată (Gabriel Iordan Dorobanţu)
Deci soarele se întrevede numai o clipă printre nouri, apoi întunecarea continuă cu încăpăţânare, ceea ce nu tulbură căderea castanelor…Primul vers mă cam deranjează, este ceva prea naiv în redactare. Ce-ar mai fi de spus? Sunt virtuţi de haiku, prin urmare textul trebuie promovat.
Micul boschetar
adună frunze de castan
pentru-un evantai (Despina Petru)
Un poem foarte frumos, dar este numai terţina dintr-o tanka, fără alte virtuţi de haiku.
Şirul de castani –
prin frunzele ruginii
un freamăt uşor (Nadja)
Din poem lipseşte „castana”, iar „castanul”, repet, nu este cuvânt sezonal pentru toamnă, ci „frunzele ruginii”. Celălalt epitet, devine, în context, redundant. La fel, s-a greşit concursul, tocmai din oscilaţii în ceea ce priveşte teoria despre KIGO.
Vântul de seară –
două castane umplu
cuibul părăsit (Valeria Tamaş)
În acest exemplu apar două kigo, „castane” şi „cuib părăsit”. Poemul are sensuri multiple, este valoros.
Castanele cad –
prima şi ultima lor
lecţie de zbor (Ioan Marinescu-Puiu)
Este un micropoem, fără virtuţi de haiku. Pentru a le câştiga, ar fi trebuit redactat în următoarea formă:
Castane căzând –
din prima spre ultima
lecţie de zbor
Încă un caz la limita dintre micropoem fără virtuţi de haiku şi un haiku:
Castane coapte –
bunicul mă adoarme
cu acelaşi basm (Henriette Berge)
Varianta propusă de mine capătă cel puţin o dimensiune în direcţia haiku-ului:
Castane coapte –
bunicu-adormindu-mă
cu acelaşi basm
Mai apar câteva construcţii greşite, texte cu personificări (jarul despoaie), metafore (luntrea lunii), deci figuri de stil interzise în haiku-ul canonic. Nu am făcut referiri la numărul silabelor, poeţii români nu prea respectă regula 5-7-5.
PREMIUL I
Pe timp de criză –
în buzunarul hainei
doar o castană (Tincuţa Horonceanu Bernevic)
Premiul II
Ziua recoltei –
copiii cu castane
în buzunare (Daniela G.)
PREMIUL III
Vântul de seară –
două castane umplu
cuibul părăsit (Valeria Tamaş)
PREMIU IV
Şiruri de castani
în concert de percuţie –
opera toamnei (Mariko-san)
PREMIUL V
Stea în cădere –
din pocnetul castanei
numai ecoul (Doina Bogdan Wurm)
*
Două castane –
pe cea de sub frunze
o scot eu (Ion Răşinaru)
PREMIUL VI
O clipă soarele –
căderea castanelor
netulburată (Gabriel Iordan Dorobanţu)
Următorul frumos poem nu poate fi premiat, fiindcă, într-un anumit sens, este ratat cuvântul sezonal, trecându-l asupra „castanilor”, ceea ce deja s-a demonstrat:
Seară pe alei –
din umbra castanilor
numai o umbră (Sorin toma BOC)
Poate fi sugerat orice anotimp, primăvără, vară, toamnă, iarnă, deci „anul întreg”. De asemenea, autorul merită felicitat, dar a ratat un premiu.
Încă un poem foarte frumos. Din păcate, este micropoem şi atât, prin tematică (dragostea) şi prin insistenţa celor două verbe la timpul trecut:
I-am cerut mâna –
îmi cădeau mult prea multe
castane în foc (Petru Ioan Gârda)
Dacă marii maeştri zen au stabilit o singură tematică pentru haiku (natura) şi au respins alte teme (dragostea), înseamnă că au avut temeiuri puternice. Numai un mare poet, un maestru cu profundă influenţă poate modifica acest canon, ceea ce, deocamdată, nu este cazul nostru.
Textul de mai sus, al lui Petru Ioan Gârda, mai poate avea o semnificaţie: să îl socotim o demonstraţie pentru existenţa a două specii literare diferite în poezia română actuală, MICROPOEMUL şi HAIKU-ul. Mulţi autori scriu micropoeme, mai bune, mai rele, însă poeţi de haiku sunt mai puţini. Pe lângă talent, diferenţa o face, de cele mai multe ori, iniţierea riguroasă şi exerciţiul îndelungat în arta compunerii.
Rog pe distinşii autori să citească, hai să accentuez, să studieze scurtul eseu „Omisiune elocventă la lucru” de Corneliu Atanasiu (Romaian Kukai, 13 octombrie 2009), utilă lecţie de haiku din multe puncte de vedere.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu